Reziști și câștigi. În iarnă, conducerea lui Dinamo voia să scape de Rus, acum jucătorul a ajuns vicecăpitan și a fost convocat la națională

Redactor:
Marius Pitaru
Reziști și câștigi. În iarnă, conducerea lui Dinamo voia să scape de Rus, acum jucătorul a ajuns vicecăpitan și a fost convocat la națională
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Laurențiu Rus a fost la un pas să plece din Ștefan cel Mare, în iarnă, atunci când șefii au încercat să scape de el din cauza salariului său lunar, de 6.000 de euro
  • Fundașul dreapta a executat unul dintre penalty-urile de care a beneficiat Dinamo cu Chiajna pentru a avea ocazia să-i dedice un gol fiului său născut vineri

Astă-iarnă, în pauza dintre tur și retur, Constantin Anghelache i-a propus lui Laurențiu Rus ca părțile să se despartă. Motivul? Salariul lunar de 6000 de euro al apărătorului, considerat prea mare de  președintele lui Dinamo. Jucătorul însă a dus lipsă de oferte și nu acceptat despărțirea pe cale amiabilă, astfel că dinamoviștii au fost obligați să-l păstreze în lot.

În primăvara lui 2014, situația lui Rus s-a schimbat radical. Dacă în turul campionatului, în mandatul lui Mulțescu, favorit pentru partea dreaptă a defensivei devenise Fai, odată cu accidentarea camerunezului și instalarea lui Stoican pe banca tehnică, Laurențiu Rus n-a mai lipsit din echipă. Atuul lui Rus este polivalența: fundașul poate acoperi trei posturi, fundaș și mijlocaș dreapta, plus „închizător”. Mai mult, evoluțiile bune ale fotbalistului de 29 de ani au atras atenția selecționerului, iar Victor Pițurcă l-a convocat pentru amicalul cu Argentina.

Soția sa a născut, vineri, un băiețel

Veștile bune din viața lui Rus au continuat. Soția sa, Liana, a născut un băiețel pe data de 25 aprilie, iar Laurențiu a profitat de absența lui Dragoș Grigore (suspendat) la partida cu Chiajna, pentru a prelua banderola de căpitan al lui Dinamo, la propunerea colegilor. Aceiași coechipieri au decis ca jucătorul originar din Cluj să execute primul penalty de care echipa a beneficiat în victoria de la Chiajna, scor 3-1. Rus a marcat de la 11 metri, după care și-a legănat brațele, alături de colegi, în fața camerelor TV. Weekend-ul perfect al dinamovistului fusese întregit.

Mă bucur pentru Laur că a marcat,  el i-a dedicat golul băiețelului său
Cosmin Matei, mijlocaș Dinamo

Le mulțumesc colegilor pentru că s-au bucurat alături de mine la gol și pentru felicitările lor
Laurențiu Rus, fundaș Dinamo

26 de meciuri a jucat Rus pentru Dinamo în acest sezon de Liga I, marcând și două goluri
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×